Archive for lovemarks

elegantly wasted. petrecere de casa noua. cu bacardi si scoici, la 5.30 a.m. cu T

as vrea foarte tare sa cred ca este cel mai bun lucru care putea sa se intample.
plecarea din mansarda.
to build a home…
incerc sa fac asta acum cu tudor. la tudor. inconjurata de inima lui copilaroasa si generoasa si entuziasta.
cu frica de stopul brusc, care acum ar insemna si moving out.
as vrea sa cred ca asa e bine si ca hainele mele stau cel mai bine amestecate cu ale lui in stander sau in dulap, la fel si cartile noastre, obiectele, farfuriile, periutele de dinti alaturate sau animalutele modelate.
to build a…
si deja mi-e drag si de neinlocuit.
inca o ora si jumatate pana cand merg acasa la el, numar orele care imi raman cand sunt la munca, e bizar si e bine, si sunt in acelasi timp profitoare pentru ca ma folosesc de el in toate sensurile si vulnerabila pentru ca ma deschid lui in toate sensurile, si mi e usor si mi e dulce si acrisor sa fiu eu necosmetizata, ne-geniala sau seducatoare in fata lui, a plain girl in hanorac, cu o sticla de apa fierbinte lipita de burta, care are dureri de spate si PMS, bea ciocolata calda, se uita la Hannibal, spala vase si peroreaza despre Richard al III-lea. In timp ce zambetul lui si ochii lui (cica cel drept mai mare decat cel stang.. aiurea) si degetele lui tremura-mangaietoare se cuibaresc acolo unde vreau sa fie. pisus. al meu.
the cinematic orchestra – to build a home

Advertisements

…. poze din visualul cu Cosmarul din Crave….

03_2980.jpgimg_3085__unt-copy.jpgimg_3077__alex-copy.jpgimg_3128-copy.jpgimg_3110.jpgimg_3092-copy.jpg

sunt doar cateva… oricum tre’ lucrat o gramada la ele pe serii…

“primesti mesaje contradictorii pentru ca am sentimente contradictorii”

hai sa spunem ca e creditul tipei din “Speak” (productie showtime independent films pentru televiziune, 2004, a se citi film de Sundance, despre “micul adevar” al clasei de mijloc americane si progeniturile lor) ca isi petrece aproape tot screen time-ul ei tacand si jucand din fata-i blank. Initial m-a secat faptul ca e inca una din fetiscanele alea care joaca tipe avand cearcanele vizibil desenate si parul vizibil neingrijit, pentru ca la final, dupa un character development pentru sugaci sa stea mata-n coada de cate reinforcement de situatie mi-a bagat in ochi, gagica sa iasa din cocon si sa se imbrace mai cocalar decat in tot filmul, cu blush corai in obraji, in timp ce vocea din off – a ei , desigur – zice ceva coming-of-age-smart , in stilul “and up to this day i kept it in my heart” sau “but this time the tree did grow branches” sau pula mea, iar gagica fosta weirdo, acum reintegrata in comunitate si in perfect acord (acord iluminat, evident) cu parintii neiubitori, morala iudeo-crestina, violul din prom night, faptul ca e grasa liceului, mediile corporatiste, aventura boyfriendului imberb cu vecina adulterina, cataratul pe scara mall-ului a se citi scara sociala etc etc etc., dispare in ceata fade out-ului, in pasul strengarului. si INTOTDEAUNA PE O POTECA, poteca vietii get it? Cu alte cuvinte, lupta si vei invinge. Urla de cateva ori in dulap – cum face fata din “Speak” – si dupa luni de mutenie si depresie (in care a trebuit mUSAi sa lesini cand sa diseci o broasca in laborator si sa fii bullied de toata pafaristele liceului) – vei fi in sfarsit o amazoana, cum ziceam, cu blush in urechi si parul pieptanat frumos, care depaseste violul de vara trecuta si speaks up her rights (why? which rights?). Ziceam ca e creditul ei, pentru ca la cat de impanat de clisee “socant”-educative este filmul asta, daca alegeau o tipa mai putin interesanta ca fizionomie, as fi dat cu ceva in ecran. Or, pustoaica , pe numele ei Kristen Stewart, cu alura ei putin subdezvoltata, depri si aspru-poetica, e foarte ok mai tot filmul aka cand tace si nu face. In schimb, cand nu mai tace, ci face, vocea ei e sparta si enervanta, mai ales venind de la un personaj cu care , schioapa-schioapa, de bine de rau ai inceput sa simpatizezi pana atunci.
Cateva personaje bine construite din cateva linii ( se vede claaaar formatia USC a scenaristului, i reckon… si cum a urmarit el cuminte cumintel 3-act structure-ul; efectiv mi-a aparut un zambet de’a curmezisul fetei cand am vazut ca tipa ia hotararea AIA importanta la fix la minutul 70 din 90 . excelent timing 😉 ), si juste: esp. parintii. Nu si profii, care sunt cliseati vai mama lor. Proful de Art era de neprivit. Btw, wtf hppens cu profa paroasa de literatura engleza de devine asa o sweetheart brusc pe la jumatea filmului? din cate am inteles eu, tipa s-a futut de valentine’s si datorita acestui lucru viata ei si-a schimbat cursul?? Ma depaseste.
Imaginea e foarte faina, in stilul tuturor filmelor low-cost low-profile americane, nu europene (au si ele macar calitatea asta, de ce sa nu recunoastem…) si creeaza compozitii foarte picturale, care amintesc uneori de o corcitura Sofia Coppola meets Sam Mendes din American Beauty. Pe de alta parte, tema coming-to-terms-ului si urmarirea aceluiasi personaj , cu atata concentrare, il face mult mai apropiat de ceva gen “Winter Passing” (ala cu Zooey Deschanel), decat de “Saved!” sau “A Ghost World” cu care se aseamana in ceea ce priveste mediul descris.
Bottom line – un film bun de dat lu’sor-mea sa se uite. Avand 15 ani, o sa relationeze mult mai bine cu mannerismele personajelor, iar povestea nu i se va parea prea deja-vu, ca nu e nici asa de streetwise incat sa auda astfel de povesti toata ziua, nici atat de film-wise incat sa fi depasit cu mult faza “Girl, Interrupted”-with-a-twist. Deci un film pe care orice prof cu bun simt l-ar pune la ora de dirigentie si care nu poate face decat bine, la nivel mediu-social, ca o confirmare a faptului ca “da, cu putina vointa se iese si din rahaturi psihice gen trauma post-viol”. Ca nu asa stau lucrurile de fapt…well, asta se vede din pkate doar in spatele usilor inchise. Ma gandesc cat de diferite sunt Melinda si Lilja…. cat de diferite sunt sensibilitatile “in context” a 2 oameni cu culturi diferite ca regizorii celor 2 filme. nu vbim de calitatea estetica… doar de trama in sine….

duminica dimineata cu ganduri destul de optimiste apropo de repetitia de azi. ieri, reptitie dupa o saptamana intreaga in care nu ne-am vazut deloc. ieri s-a lucrat strans si binisor, dar iar n-am reusit sa repet finalul. lucrat cu Cristina la proiectii. stabilite datele de 19 si 20 dec ptr prezentare. Balint cu spor la lucru dupa mult timp si observatiile haioase ale Cristinei apropo de asta – “Mr.Bean combinat cu Araki-the-photographer”. Alexandra in forma din cauza disperarii cauzate de Noaptea Furtunoasa, banuiesc. [in seara asta de la ora 6, premiera la UNATC cu licenta de actorie “D’ale carnavalului…” . inchid paranteza]. oameni de care m-am atasat mult. dureaza prea mult – e peste 1h si un sfert , cu visuals cu tot. sa vedem. si sunt si momente multe de balmajeala crunta si lipsa de concentrare in ce au de jucat. textul si-a cam pierdut sensul – de asta ma tem – si a devenit un suport de replici si un nume pe afis.

si da, sunt in vrie inclusiv din cauza inregistrarilor fara permisiune pe care le fac si cu care il aprovizionez pe J. (dandy-ul a capatat un nume saptamana asta, datorita bunei purtari – sunat, iesit la masa, savoir-faire-semi-cavaleresc etc- de care da dovada, oh, atat de hilar, dupa ce i l-am barfit Nenumitului). trying to make up for it. momentan merge, ma simt flatata si il ajut la documentarea pe care o face pentru CNDB, inregistrand clandestin conversatii, fosnaieli etc dar macar stiu ca nu se poate repeta greseala mea de a topai in patul lui ever again, asa ca ma amuz sa cer (fara sa mai fie nevoie sa scot o vorba) un tratament de printesa – de care de fapt ma doare undeva, iar el sa se grabeasca sa mi-l ofere, ptr ca altfel ii ies vorbe ca e CHIAR mai prost crescut si mai muieratic decat Nenumitul. ma simt ca Colette sau vreo pipita intello a la Mihail Sebastian meets Carrie din SexInTheCity, care tese intrigi si barfe, nosaint.jpg dar ma amuza. e timp de Heidegger ( sau mai degraba, de Hannah Arendt, ca tot pe partea asta a baricadei raman), mai tarziu.

iar poza nu e a mea, am gasit-o pe blogul unei fotografe putin cam artsy-fartsy, dar ideea mi s-o parut draguta.

trash yéyé si alti demoni, in mertzanul poetic al unui cantautor damnat

nu eu am fost prima care a folosit expresia asta, dar, sincer vbind, nu gasesc alta mai buna : sunt pe cale sa fac supradoza de atata Benjamin Biolay ingurgitat cu toate simturile la panda in seara asta, si sper, sincer sper ca efectul oboselii charnelle a muzicii acesteia sa se adauge oboselii prozaice de alergat toata ziulica in ploaie si noroi pe la depozitele in aer liber de pe Soseaua Fundeni cautand – culmea – sipci de lemn uscat…. in asa fel incat foarte, foarte repede sa cad intr-un somn binemeritat dupa insomnia-gigant de azi-noapte.
chiar nu as fi crezut ca espresso ul ristretto repet ristretto comandat mai mult din obisnuinta si nu din reala nevoie p la 10 seara, de la Cremcaffe, poate sa ma tina toata noaptea treaza, in ciuda vointei mele. au urmat 2 ensuing details de care nu m-as fi crezut capabila :
– aprinderea de lumanari parfumate in camera dupa luni de zile, (din fericire) nu spre placerea desfraului 🙂 , ci spre a nu-l trezi pe Puiu prin invartirea comutatorului becului de 60. si de ce aveam eu nevoie de lumina??
– pentru a citi cu sufletul la gura si uitand pana si sa fumez in-timp-ce, mai mult de 150pg din Jurnalul lui Palahniuk (si da, efectul cartii acesteia e cu totul altul daca apuci sa citesti mai mult de 30pg intre 2 sandvisuri ) si sa memorizez reproducerile dintr-un album intreg de Graphic Design din anii ’60 incoace, poate poate o sa adorm. pana si pe acoperis am iesit. in van. tot a trebuit sa astept sa se faca 6-7 dimineata , ora regulamentara a metabolismului meu de Om Nou, ca sa pot dormi 2h macar. muahahaha. 😦
anyhow, cred ca cel mai bine e pur si simplu sa ascult versurile de la “Dans la Merco Benz”, EVITAND ORICE LECTURA DE IDENTIFICARE. si poate ceva film. si poate ceva mai putina cafea.
Petite princesse
Ma beauté, ma promesse
Ma petite faiblesse
Ma plus belle histoire de fesses
Dans ma mercedes
C’est de l’espoir que je caresse
Souvenir suprême de mon plus beau problème
Dans ton abdomen, tout nouveau spécimen
Joue à la crème
C’est de l’espoir que je promène

{x4:}
Mon amour hélas
Le temps passe

Mon amour hélas

Petite princesse
C’est pas l’heure de la grand-messe
Charmante hôtesse
Qu’as-tu fait de ta jeunesse ?
Dans la Merco Benz
C’est de l’espoir que je caresse

Petite connasse
Pourquoi tu fais ta radasse
Petite pétasse
Qui montre rien en surface
Qui veut qu’on l’embrasse encore
L’embrasse encore

{x4:}
Mon amour hélas
Le temps passe

Le temps passe
Mon amour hélas
Mon amour hélas
Le temps passe

Dans la Merco Benz
dar evident ca preferata mea de la dearest BB ramane “Little Darlin’….” (vocea lui cu orchestratie peste sample-uri din varianta clasica Carter Family/Jimmie Rogers)… sau poate “Folle de toi” (cu Chiara, eh , ce vremuri).. .. sau poate “Négatif” sau poate “Voyage au bout de la rue”…. sau poate “Les cerfs volants”… sau… :P…. god, ce voce de “sinistrel blazat trist si senzual” are , daca toti conectatii mei ar avea vocea asta, as face jobul gratis pana la menopauza

update de culturalizare

dupa un weekend plin de erori si un somn maniaco-depresiv de aproape toata ziua de luni, 3 decembrie 😦 , ma hotarasc sa ascult ceea ce am fost sfatuita sa ascult, doar-doar : Etienne Daho: Cafe Paris le Flore , If, Mon manege a moi, Epaule Tattoo, Comme un igloo etc. si da, rezonez cu penalutzul dandy languros (mai ales cand apare si Charlotte Gainsbourg pe-acolo susotind as always….). Dar persist in optiunile muzicale, ptr ca alternatica e Les Rita Mitsouko (revivalul din capul meu de duminica dimineata, cand acasa la I., intr-o stare de betie avansata, imi dau seama ce mult mi-a lipsit “Marcia Baila” si “C’est comme ca” si multe altele), si aici unde stau acu’ nu prea am loc sa ma zbantui.
deci ca sa incepem cu Fest.Film Francez
vazuta ultima jumatate din “Lady Chatterlay”, productie franceza 2006 si apparently prezentat la Cannes , o oroare de film desuet, care abuzeaza de o imagistica marca Merchant Ivory productions si o face prost, care omoara putina retinere si demnitate a cartii prin melasa limbii franceze, situatiile de melodrama adormitoare, si cateva secvente hilare – la care toata sala era pe jos de ras – de amor panic si solar in pielea goala , cu flori, nimfe, alergatura prin padure and the like. e corectutz structurat, dar ce folos, ca e o oroare, si secventele filmate cu Super 8, in loc sa dea poetic, sunt cireasa de pe tort. Ma lasi….. in fine, pur pariu ca filmul e facut de o tanti regizoare, si asta nu e prea incurajator ptr o feminista aproximativa ca mine.
daaaaar duminica, in compania mamei si surorii , vazut “Moliere”, tot 2006, cu Romain Duris in rolul titular, si – ei bine – lasand la o parte afrodiziacul numit Romain Duris si subiectul interesant in sine si response-ul bun al salii la secventele comice, ramane in continuare un film mai mult ca decent, ceva mai mult decat simpatic si ceva mai putin decat o capodopera, un film cu o structura narativa eficienta – din moment ce ramane invizibila si nu iti sare niciodata in ochi -, cu flashbackuri juste, cu comic relief, qui pro quo-uri si rasturnari de situatie in stilul molieresc cel mai pur, cu personaje secundoare spumoase , ca Ludivine Sagnier si Edouard Baer etc in roluri care le merg manusa. Una peste alta, compozitii de imagine faine, reconstituire credibila – desi ceva mai saracuta ca a suratelor ei din categoria “despre” aka Shakespeare In Love, Jane s.a., si o prestatie actoriceasca a lui Romain Duris la 180grade fata de De Battre…. sau altele, ceea ce demonstreaza pur si simplu ca e un actor Bun. regie lejera, gratioasa, care isi pastreaza miza pana la capat, aceea de biopic partial, fara “teza”, fara socuri majore si entertaining. cele mai fulgurante 2 ore din ultima saptamana, pentru ca filmul neavand “burti” am ramas lipita de ecran cap-coada. ok, ok, m-am enervat ca batranul de langa mine nu mirosea chiar a panselute, si in momentul in care din sala s-a auzit un sforait, m-am panicat gandindu-ma ca provenea din gatlejul lui maica-mea, asezata cu sis ceva mai incolo, si ca era The Shame Of The Evening (stiind ca pana si la Legendele Toamnei, her personal favourite, ajungea sa adoarma si sa traga cate un sforait), dar se pare ca de data asta nu ea era persoana care o comisese…. :))
si theatre-wise
am fost la “Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintali ” lallaala, doar ca sa vad daca e chiar asa de prost cum umbla vorba si au lasat sa se inteleaga incidentele marunte e drept, de la premiera. ei bine, am avut 2 surprize :
1- reintalnirea cu publicul de TNB, cu al carui comportament ma dezobisnuisem , caci mai mereu calc in national pe la festivaluri, unde si publicul e cam “de nisa” si ergo diferit. mamma mia, se intra si dupa 10min, in grup zgomotos care – suprapunandu-se scenelor de inceput , de obicei destul de silentioase, striga la plasatoare ca nu isi gasesc locurile – telefoanele suna, pungile de chipsuri fasaie, rasetele si aplauzele suna fals si la comanda, genul de aplauze ale unui public obisnuit cu scenete, poante, teatru de revista TV etc, Cola sfaraie dupa ce sticla este destupata in auzul unei sali (Sala Mare btw) intregi, lumea iese la pipi cand vrea si fara sa-i pese ca deranjeaza in fine toata simptomatologia posibila de Multiplex, cu diferenta ca actorii nu sunt 2D, ci banuiesc ca percep toate astea. e adevarat ca la cat de varza sunt oricum, nu cred ca le strica nici un feng shui, ceea ce ma duce la punctul 2
2- a fost chiar mult mai prost decat m-as fi asteptat. am adormit lejer vreo juma’de ora, pe portiunea mai elegiaca, aia cu monoloage etc – ca de’ orice piesa domne’ tre sa aiba si dinastea, in rest mi se strepezeau dintii din cauza a ceea ce vedeam. prost e putin spus, o voma de piesa, cu decor urat, actori urati, situatii naspa, prafuit, dizgratios, neprofi, cabotin de la un capat la altul, cu cioace sinistre, cu atmosfera si actorie de casa de cultura si cu o lipsa de adevar cum rar mai vezi. in fine. yuk
asta dupa ce vineri vazusem la Bulandra, la gradina icoanei, un spectacol invitat al unor spanioli de la Teatro de la Abaldia sau asa ceva, un soi de muzical-revista-pantomima-dans numit “Imi voi aminti de voi toti”, in care, desi multe lucruri foarte penale se intamplau si acolo, fara sens, fara logica, si cu lipsa de simt al ridicolului, restul de 40% era foarte foarte interesant, inventiv, curat vizual ( de ex. o scena in care am vazut ptr 1-a data pe scena adus procedeul de traveling de pe ecran – si fara turnante, fara nimic, doar 2 actori, o masa si o lampa, si un subiect de discutie) . costume dragute, lipsa asumata de complexe, momente savuroase din cand in cand, altele de o poezie foarte latino si foarte inarcata de amor etc dar suportabila nonetheless, actori seriosi cu spirit de echipa si care, kiar atunci cand in mod clar fac comicarii de “revista” si de Sketch fara pretentii, le iese, si e peste asteptari. Iar exuberanta lor era o exuberanta ok, nu una de oameni care au dat pe gat juma de Saniuta ca sa aiba curajul sa urce pe scena, stiind ca joaca intr-un cacat de piesa cu pretentii serioase, cum erau cei din “Istoria comunismului….”. Concluziile , ei bine, conluziile sunt usor de tras.
si tot sambata seara, de fapt noaptea, dupa ora 2h30, la Inst Fr a fost un soi de cinemix, la care am intentionat sa asist, dar prea prinsa fiind de erorile numite socializari alandala, am stat doar vreo 10min la proiectia + mix-il propriu zis, inainte sa migrez in Frame cu un buluc de oameni (ne)cunoscuti. asa ca nu am retinut mare lucru, decat ca era un film eseu de pe la finele anilor ’80 si ca secventele la care am picat eu erau foaaaarte National Geographic (mi-a amintit de Baraka, dar cu muzica electro). dar lumea statea si casca gura, ca la seratele videoart boring de la Mnac
in rest continuu “jurnalul” de Palahniuk. care devine stresant si repetitiv. poate din cauza traducerii. poate nu. si da, urmeaza si linkul cu Paris le Flore (Etienne Daho si in video apar Virginie Ledoyen si dearest Benjamin Biolay – courtesy of Nenumitul)

She leads a lonely life/ She leads a lonely life….

ei bine cu superhitul Baywatch-in-depresie aforementioned (AceOfBase 😛 ), in varianta sa remixata de niste pusti punkoizi, in castile din urechi, am un moment de fulguranta azi-dimineata pe la 8.30 tocmai debarcata in piata romana din universul sumbru si inter-laced 🙂 al jobului … ma trezesc mergand pe strada luminata oblic de soarele-foarte-sssspecial care rasare de ziua nationala . ma gandesc ca poate n-ar fi rau, daca tot am facut noapte alba, sa stau la parada, in ideea ca multi barbati in uniforma vor spala (macar la nivel vizual) imaginea a multi barbati facand laba care persista, ca un monstru colectiv, pe retina mea, minute in sir dupa ce am iesit din tura. ca ideea mea despre masculinul demn, retinut, siguranta de sine rasata si cu influente saxone accentuate, ideea mea despre idealul masculin se va ridica din noroi si va luci alaturi de tricolor, chipie si sabii stralucitoare 🙂 slabe sanse, mi-am luat o merdenea instead si d la un chiosc Time Out-ul de saptamana asta. si da, am verificat. Nenumitul sta binemersi (asa cum fusesem anuntata) ca tanar boem, expat, putin incruntat si offbeat pe una din paginile glossy si sub poza lui e o mini biografie apetisanta. zambesc amar in timp ce ma ciocnesc de un trecator, ptr ca in acelasi timp merg p trotuar, musc din merdenea, trag din tigara, ma holbez in revista si dau replay rapid la toate amintirile incriminatoare pe care le stiu despre acest jeunehomme cosmetizat. si o tura rapida de adrenalina dinaia de ambitie si ciuda imi zice ca daca el poate, atunci si eu pot, si brusc arunc chistoc, coaja de merdenea, revista si ma cuibaresc la cald in autobuz, cu soarele fix in ochi, cu doua cosuri iesite brusc pe barbie si cu un chef nebun de repetitii. dar mai e pana diseara.
si iaca – nu am facut deloc asa cum imi propusesem, cu alte cuvinte nu am reusit sa-mi iau desuurile fantastice de la I.D.Sarrieri ptr a petrece o..hm… dimineata… dupa-masa… in fine, ziulica torida cu “mr.TicketToRide”, asa k am anulat date-ul si in loc de a-mi urmari interesul fizic, alerg cu limba scoasa dupa cel mental. mda. as usual. mda. si da, probabil ca si azi voi avea parte de glumitele unor barmani natangi cand o sa beau suta de finlandia intre un drum si altul, de frig “Vreo suparare, ceva, papusa?” “A, da ce’de cifre! ce tot calculezi acolo?” (viteza cu care o sa zbori daca imi mai sufli in ceafa). si panica de a nu da peste the wrong people pe strada, la 3 secunde dupa ce am lasat garda jos, vorba vine.
dar exista si lucrusoare minunate – citesc din corespondenta si insemnarile lui Paul Klee, parul imi sta frumos azi, sunt la ai mei (desi tre’sa o conving pe mama sa inceteze sa ma bata la cap cu genialitatea penalilor stil Mircea Badea, Supernanny, Dan Diaconescu 😦 etc) refacandu-mi provizia de pulovere, si ma simt destul de spre foarte plina de idei ptr scoala.
si inca o data ( a cata?) ma intreb de ce nu am dat la mateinfo la liceu, de ce nu ma duc sa vad si eu cum e in Dragonul Rosu/Europa, si de ce nu tin regim. Mylene Farmer si un trip , anyone? 😉

in spatele cearcanelor umbla vinisoarele rosii

nu stiu, e de bine, e de rau, e chestie de feng-shui ratat sau de karma sincopata, dar realmente nu reusesc sa inteleg incontro ma indrept. nu e vba de vreo senzatie de mal-de-vivre sau de bovarism prost-temperat, pur si simplu nu imi dau seama de directia in care se indreapta lucrurile. simt foarte pregnant ca se apropie o rascruce, ceva, dar ma depasesc circumstantele si nu pot nici s-o ard profetic, la modul “se apropie iluminarea si iesirea din pestera necunoasterii” bla. in fine, ce sa mai, e 5 jumate dimineata, sunt tot la job, si nu prea exista lucruri sympa care sa-mi creasca tonusul. nu are rost sa continuu forajul tip “dear diary, you’re the only one who gets me”, ca n-are rost. sunt multi care inteleg, dar nu mana lor protectoare ma va scoate din rahat….
in rest, recently seen : “Gangster No.1” – whoaaaaaaaauuuuu!!!!!! Paul Bettany miam miam delir ultraviolent magnetizant incredibil de amalgamat stilistic siiiiiiii ladies and gentlemen Malcolm McDowell , cu alte cuvinte Alex din Portocala la 60 de ani si nepotul lui cu alura de Edvard Munch-meets-Tarantino-meets-cockney stylishness…… aaaaaah ce clasa e filmul asta…. cu toate ca povestea e usurica.. eram in awe aseara, ma plimbam prin camera intre secvente, asteptand sa scada palpitatiile provocate de razorsharp dialogue si de vibe-ul ametitor de masculinitate.
si in dupa-masa asta, “Gosford Park”, revazut si salivat apropo de savoir faire-ul regretatului Altman, de precizia detaliului, de justetea caracterizarii personajelor, de documentare, de impletirea excelenta a planurilor si actoria!!! frate, Helen Mirren si Ellen Atkins si Maggie Smith si Emily Watson si Alan Bates si Derek Jacobi si Clive Owen, si Kristin Scott Thomas (ei bine, da, pana si ea joaca bine aici…) si si si o groaza din actorii aia pe care ii tot vezi in filmele bune, niciodata pe afis, intotdeauna in roluri secundare, kiar episodice, pe care le fac excelent si tocmai de-aia nu-i distingi de restul filmului si nu-ti amintesti niciodata cum ii cheama 🙂 in orice caz, my favourite Altman in afara de The Player si de Mash
si da, Jurnalul lui Palahniuk mere destul de greu, ptr ca intre timp tre’sa rezolv n-spe mii de ghinioane si rahaturi organizatorice, si cum prind ceva timp liber, in loc sa stau cu cartea-n brate (care carte apropo e mult prea sordid-gloomy ptr ce am eu nevoie acum) prefer sa trag un pui de somn – nu de frumusete, ci de supravietuire.
sper ca va veni si vremea a ceea ce cheama “luxe, calme et volupte” si a carui savoare am uitat-o de cand cu bonurile de masa frugala, cafeaua la dozator, intre un stres si altul, si orele de rutina.

—– Original Message —- From: popa alexandra-georgiana To: xxxxxxxxxx Sent: Tuesday, 27 November, 2007 10:14:51 PM Subject: hei rayo de sol

[ o s-o iau ca la chestionar, ca sa nu ametesc kiar cu totul…]
……uuui anunta-ma cum mai esti pretty please sa stiu sa nu ma ingrijorez prea mult
merg bine repetitiile?
hm… destul de bine, adica ar merge si mai bine daca nu m-ar urmari tot soiul de ghinioane, gen imi racesc actorii unul dupa celalalt, ma duc cu cineva cu masina la un depozit de materiale si fac accident pe drum, ptr ca un politist beat (culmea!) ne tamponeaza masina…, mi se fura din sala in care repet 10 metri de panza de catre cineva de la anul I … Balint e din ce in ce mai ciufut, Iulia e ferm convinsa ca e antitalent, Alexandra e toata ziua-buna ziua chemata la TVR, unde face pe blonda proasta intr-un sitcom de 2 lei – i wonder why she stoops so low.. Puiu e surmenat, ca repeta la 4-5 proiecte in fiecare zi si a ajuns aproape sa le incurce… oooof…. singura chestie care merge e partea cu proiectiile , care chiar o sa iasa decent si interesant.. in fine, personal simt ca treaba mea “creativa” la Crave s-a terminat, si ca acum urmeaza doar partea de decorator-masinist si de promovare, care sunt cele mai boring, dar absolut vitale
– pe 8/12 avem repetitie generala, si pe 11, 12 si/sau 13 il prezentam in scoala. am gasit si o modalitate sa aducem si o gradena in salita aia, asa ca hopefully vor intra cam 20-25 (hai, 30, daca se mai sta si in picioare) oameni in sala, ceea ce e f.ok.
-iti trimit cateva poze de la repetitii, din cele pe care s-ar putea sa le folosim (prelucrate, evident), pentru afis

esti hranita indeajuns?
da, doar ca mananc foaaaaaarte neregulat si foarte putin, iar astfel efectul lor se anuleaza (no weight loss, i’m afraid…. ) si da, cancerul sta bine, pall mall ul zilnic proletar sa traiasca!
ai caldura in micuta ta mansarda?
aici e tricky, caci priza e cam fucked up si la o simpla impiedicare de firul de la prelungitor, se fute priza si ergo ciuciu resou,…. e minunata caldura uscata si cu reflexe rosiatice pe peretii mansardei, dar te trezesti dimineata (sau, ma rog, p la 11 in cazul meu, dupa ce vin d la job dimineata) in sweat si cu fata umflata de caldura lool
puiu se comporta frumos sau iti da batai de cap?
cu puiu aproape ca nu ne intalnim decat la repetitii, dar ne permitem sa ne gandim unul la celalalt de temps en temps, ergo el fura pahare de whisky de la events-urile la care participa ca dansator sau mim, si eu imprumut Naked Lunch in engleza ca sa-i-l dau sa citeasca si tin supa – supa la minut, of corz – la cald
in rest, ne facem lista de imbunatatiri la mansarda si delegarea responsabilitatilor de curatenie de Craciun si ne pregatim sa implinim un an de cand ne-am mutat impreuna.. btw, cred ca el si valentina sunt impreuna for good , de data aceasta mai in vazul tuturor.. sau poate iar ma inseala ochii si spun tampenii… asa mi-as dori sa se hotarasca odata copiii astia ce vor…

vin la tine pe la sfarsitul lunii decembrie sa iti pictez un mic perete al mansardei?
aici e simplu – daca hans iti lasa timp sa respiri…..

ce cadouri vrei de craciun?
in principiu, cand zici Craciun pentru mine zici pat si saltea de la Ikea – ma chinui sa am banii gata pana atunci,
si in afara de asta, nu ma astept decat la prostioare armonioase si pline de caldura , caci de “lucruri serioase” si
investitii “comme il faut” nu-mi arde…
mergi cu mine la IKEA ? (da da da! stiu ca vrei hai sa luam ghirlande cu stelute)
well, speaking of which! la Ikea am fost de vreo 3 ori in ultima luna, cu cumparaturi ptr Crave si momentan mi s-a acrit, mai ales ca in mod sigur va trebui sa merg pe acolo in jur de 15/12 ca sa-mi iau pat etc, asa ca daca am putea postpone pana atunci minunatul trip ikeatic, ar fi genial
iti hidratezi pielea indeajuns?
:))))))))))))))) aici ai nimerit-o…. chiar alaltaieri mi-am dat ultimii bani pe luna asta din cei alocabili sanatatii si “bien-etre” personal, pe o crema de la Vichy, ca ma saturasem sa dau iama in Apidermin-ul gretos al mamei d fiecare data cand ajung pe la ai mei, ptr hidratarea moacei. asa k m-am ales cu o crema cu textura traznet, gaura in buget, si fata rozalie care induce oamenii in eroare cum ca as duce-o magnific in perioada asta (aaaarrrghhhh)
ce naspa e sa comunicam cam o data sau de doua ori pe luna – ti-e dor de mine la fel de mult cum imi e si mie dor de tine? (uite atat de mult : deschide laaaaaaaaaarg bratele ca in felicitari)
……………… ce sa mai zic si eu….. vai de steaua noastra……………………
am chef sa mergem la un film la cinemateca .vrei?
pana una alta e fest f francez, si tare mi-ar place sa mergem sa vedem Persepolis impreuna, ca cica e un super film… sau altul daca vezi ceva in program care iti face cu ochiul,mai ales k e si ceva editie speciala dedicata lui Ludivine Sagnier (prietenii stiu de ce)… si indiferent de posibilele intalniri de neevitat cu persoane absolument-a-eviter , la urma urmei experienta filmica, cu tine alaturi, imi lipseste foarte tare
cum merge slujba?
iti atasez ceea ce , cu lacrimi de rasu’plansu’ am citit intr-o buna noapte prins in piuneze pe peretele de langa cabina de audiotel la care lucram, si pe care nu m-am putut abtine sa nu le copiez pe calc…. in rest, castig la fel de bine ca inainte, dar – fireste – mai toti banii intra in piesa si in investitiile comsumabile de pana acum, si in nenumaratele penalizari (biblio, RATb, intretineri, recuperat linia de la telefon) de care mi-e impanzita viata de bo-bo sihastra lol… daca o citesti la tine in cap cu intonatia de “zen leadership” corespunzatoare vei vedea de ce m-am amuzat o seara intreaga… tipa mea preferata de la live, – si totusi, cea care arata cel mai mult a curva – mi-a promis ca vine la piesa, in timp ce bea din al catelea?energizant pe noaptea aceea si se plangea ca uraste sa munceasca
cand e la ciclu…. lol, same as us, numai ca la ele aceasta replica are cu totul alte valente…..
si mai e un detaliu naspa – la fel ca oracolele, templele, bisericile, sistemul bancar sau nonstopurile alimentare, pravalia labei online is supposed to never shut down, asa ca se lucreaza la firma si de Craciun si de Anul nou. mai intai am ras ca la o gluma buna, apoi, cand mi s-a spus ca e pe bune, si ca e foarte posibil sa lucrez fie in noaptea de 24-25/12, fie – si mai rau – in noaptea de 31/12- 01/01, mi-a inghetat rictusul si m-am pomenit rugandu-ma fierbinte sa nu dam cu banul cine o sa ramana in noptile alea, ca la norocul meu… of…

am terminat de citit Belle de Jour -jurnalul unei prostituate si acum sunt la Florian Zeller – Fascinatia Raului….tu?
tocmai citesc “Jurnalul” lui Chuck Palahniuk, dupa ce m-am delectat citind in momentele moarte de la munca, din “Nuvelele ” lui B.Vian, din volumul ala cu coperta de Helmut Newton cu gagica bruneta si focoasa in director’s chair in plin desert kansas-ian… in fine, ca nuca in perete si nici o legatura cu continutul, dar sa trecem peste… ah, si citesc si un roman scris de tipul care a scris piesa pe care am ales-o pentru licenta, se cheama “Visage Retrouve” si autorul se cheama Wajdi Mouawad, si e o combinatie de “Micul Print”, Jonathan Coe – ca impletire de planuri – si Holden Caulfield, ca atitudine.
btw, iti atasez si textul meu ptr spectacolul de licenta – pe care am reusit sa-l traduc din franceza quebecoise – aaaarggghhh, horrenduous – cu o tipa de la litere mai desteapta decat parea. astept sa ai timp sa-l citesti si sa-mi zici parerea ta. e pe tipul monoloage (ba vulgare, ba onirice) stream-of-consciousness.
ai votat duminica asta?
nu, spre rusinea mea, e chiar prima votare, de orice fel, pe care o ratez – de cand mi-am inceput viata de cetatean, dar sincer, duminica am avut filmare toata ziua pentru proiectiile de la Crave,asa ca no more zoon politikon ptr mine these days… cum a fost la supraveghere?
ne vedem la un ceai duminica viitoare?
hope so, dar n-as sti inca sa-ti spun nimic, ptr asta am si platit si deblocat telefonul, ca sa devina posibile revederile
sufar putin de EDS aka Elena – Deprivation Syndrome 😦
stiu ca ti-au taiat telefonul si ca la e-mail ai acces sporadic but we can communicate you know 😉 drop by my place anytime – i have chocolate!

*pfttiiiiu nu ma asteptam sa compun un email de tip “chestionar inchizitiv de personalitate” (sau poate “inchizitor”?!) forgive me ^^

+ am o invitatie pentru doua persoane pt data de 5 decembrie 2007.
E un spectacol al trupei Mayumana din Israel ( de acrobati actori dansatori saltimbanci) care se vor destrabala pe scena la palatul copiilor incepand cu ora 19.
suna mai mult decat fun nu?
please spune-mi daca vrei sa vii imediat cum primesti emailul pt ca tata trebuie sa sune organizatorii si sa spuna numele persoanelor care vin la eveniment.
mi-as dori foarte mult, dar tot pe data de 5 e premiera la spectacolul de licenta de la actorie de la o grupa din anul paralel cu “A 12-a noapte”, si eu ii ajut la lumini, (ma rog, eu si cu Mazgareanu), partea proasta e ca nu stiu la ce ora se prezinta si sincer, tare ma tem sa nu fie tot de la o ora gen 7 sau 8… deci, n-as putea sa-ti promit nimic

aa si in caz ca esti curioasa eu sunt foarte bine *YYEEEYYYYY…ma vindec ….fara sentimentul acela cah scarbos de sfarseala si cu o mare pofta de viata ^____^

te iubesc
si te imprejmuiesc
cu bratele mele ca de copacel!
dormi frumos ia vitamine si bea mult ceai
-* tocmai imi facem ceai, si, apropo, Dana (ET) s-a angajat la o ceainarie de pe langa gradina Icoanei, care se cheama “Serendipity”, am fost sa o vad intr-o zi….arata foarte dragut, desi o sa vezi de ce e un loc asa bizar… poate mergem acolo sa bem ceai next time we see each other…
cius ~

quand il y a moins de retrouvailles, il y a plus de lettres

mail copy-paste-uit de la alexandra, care ma determina sa ma apuc din nou de notat chestii, care, altfel, din cauza a mii de griji bune si rele, administrative si creative, din lene sau din surmenaj, ar merge pe apa sambetei…..

hey carihna!

multumesc mult de tot pentru mesajul dragut dinlauntrul telefonului meu.
you’re perfectly right “i can do it” ra ta taaaah :)))))
..m-a facut zambitoare si tampa pentru a split second si cui sa-i multumesc daca nu tie si a selected few personas in viata mea care au privilegiul de ma scurcircuita cerebral ( a se vedea oli si “hans” :PP) si cecci la este un email care sa te “informeze” ca yes yes i’m doing peachy si chiar nu am avut momente de low de cand te-am sunat ultima oara, e ca si cum am luat un plus de energie si putere dupa discutia cu maica mea….hmmm
acum stau peste paturi si pe beany bag-ul meu fuchsia si citesc middlesex cu ambitia sa-i vin de hac in seara asta pentru ca ma asteapta atat de multe carti frumoase de citit si daca intorc spatele vad un teanc simpatic din ele facandu-mi cu ochiul….totusi este inca o masura a calitatii in fata cantitatii ;))…am de gand saptamana asta sa merg la expozitia shic 😛 de la muzeul national de arta (cea cu arta spaniola yey!) si dap pe 25 noiembrie voi asista la vot ca supervizor isn’t it cool – little me si dedesubturile murdare ale politicii romanesti…wow suna a nume de bestseller 😉
moo ha ha ..stai linistita fac asta doar pentru bani , jusr solemn ca nu am alt interes sa-i zicem “experential” de a ma infiltra in deceptionanta politica romaneasca
ahhhhh speaking of which , fa cunostiinta cu ahmed (daca nu-l stii deja e cazul) :

ufffffff si vreau sa te iau in brate si sa te smotocesc si sa-ti aduc sandwishuri in timp ce lucrezi super aciuata pentru piesa ta magnifica in care ai investit atat si sa fim ironice una cu alta in conversatiile noastre vraiment spumoase oh la la cum suntem de obicei…fuck chestia asta suna putin a sarah kane streamish nu? brrrr this woman’s spirit is contagious…si dap sapt viitoare e unifest si monica prietena mea ma bate la cap sa luam bilete gratis sa vedem dulcea pasare a a tineretii and i think i’ll go stii doar e tenesee our mutual friend chiar daca in romana 😉
ikissyourbrightforeheadthatsparkleswithcreativethinking
an and and…da!

pei stii ca te iubesc nu?
cam despre asta-i vorba in mare

fie ca ploaia sa nu te deprime si ca alte conditii fiziologice sa nu indrazneasca sa stea in calea succesului tau teatral!
i’m by your side si mi-ar placea sa te vad repetand pentru piesa sometimes soon

nuff said!
^^^

besos sencillos y carinosos

The University Quiz: Which University are you?



You’re the University of Virginia!
A fan of nickels and the Declaration of Independence, you
are an established member of the good old boys club. You spent a long time
trying to exclude people, but now you have managed to get a lot of
publicity for being good at publicity. Though you do have a darker side,
delving into Poe and pyromania. Some have said that you’re best known for
being a bit rotund. Still, people can’t wait to meet you.


Take the University Quiz
at the Blue Pyramid.

lol. deci nu a cazut aiurea pe teren sterp CarsonMcCullers si T.Williams, I guess

« Previous entries