Archive for baieti

elegantly wasted. petrecere de casa noua. cu bacardi si scoici, la 5.30 a.m. cu T

as vrea foarte tare sa cred ca este cel mai bun lucru care putea sa se intample.
plecarea din mansarda.
to build a home…
incerc sa fac asta acum cu tudor. la tudor. inconjurata de inima lui copilaroasa si generoasa si entuziasta.
cu frica de stopul brusc, care acum ar insemna si moving out.
as vrea sa cred ca asa e bine si ca hainele mele stau cel mai bine amestecate cu ale lui in stander sau in dulap, la fel si cartile noastre, obiectele, farfuriile, periutele de dinti alaturate sau animalutele modelate.
to build a…
si deja mi-e drag si de neinlocuit.
inca o ora si jumatate pana cand merg acasa la el, numar orele care imi raman cand sunt la munca, e bizar si e bine, si sunt in acelasi timp profitoare pentru ca ma folosesc de el in toate sensurile si vulnerabila pentru ca ma deschid lui in toate sensurile, si mi e usor si mi e dulce si acrisor sa fiu eu necosmetizata, ne-geniala sau seducatoare in fata lui, a plain girl in hanorac, cu o sticla de apa fierbinte lipita de burta, care are dureri de spate si PMS, bea ciocolata calda, se uita la Hannibal, spala vase si peroreaza despre Richard al III-lea. In timp ce zambetul lui si ochii lui (cica cel drept mai mare decat cel stang.. aiurea) si degetele lui tremura-mangaietoare se cuibaresc acolo unde vreau sa fie. pisus. al meu.
the cinematic orchestra – to build a home

Advertisements

“primesti mesaje contradictorii pentru ca am sentimente contradictorii”

hai sa spunem ca e creditul tipei din “Speak” (productie showtime independent films pentru televiziune, 2004, a se citi film de Sundance, despre “micul adevar” al clasei de mijloc americane si progeniturile lor) ca isi petrece aproape tot screen time-ul ei tacand si jucand din fata-i blank. Initial m-a secat faptul ca e inca una din fetiscanele alea care joaca tipe avand cearcanele vizibil desenate si parul vizibil neingrijit, pentru ca la final, dupa un character development pentru sugaci sa stea mata-n coada de cate reinforcement de situatie mi-a bagat in ochi, gagica sa iasa din cocon si sa se imbrace mai cocalar decat in tot filmul, cu blush corai in obraji, in timp ce vocea din off – a ei , desigur – zice ceva coming-of-age-smart , in stilul “and up to this day i kept it in my heart” sau “but this time the tree did grow branches” sau pula mea, iar gagica fosta weirdo, acum reintegrata in comunitate si in perfect acord (acord iluminat, evident) cu parintii neiubitori, morala iudeo-crestina, violul din prom night, faptul ca e grasa liceului, mediile corporatiste, aventura boyfriendului imberb cu vecina adulterina, cataratul pe scara mall-ului a se citi scara sociala etc etc etc., dispare in ceata fade out-ului, in pasul strengarului. si INTOTDEAUNA PE O POTECA, poteca vietii get it? Cu alte cuvinte, lupta si vei invinge. Urla de cateva ori in dulap – cum face fata din “Speak” – si dupa luni de mutenie si depresie (in care a trebuit mUSAi sa lesini cand sa diseci o broasca in laborator si sa fii bullied de toata pafaristele liceului) – vei fi in sfarsit o amazoana, cum ziceam, cu blush in urechi si parul pieptanat frumos, care depaseste violul de vara trecuta si speaks up her rights (why? which rights?). Ziceam ca e creditul ei, pentru ca la cat de impanat de clisee “socant”-educative este filmul asta, daca alegeau o tipa mai putin interesanta ca fizionomie, as fi dat cu ceva in ecran. Or, pustoaica , pe numele ei Kristen Stewart, cu alura ei putin subdezvoltata, depri si aspru-poetica, e foarte ok mai tot filmul aka cand tace si nu face. In schimb, cand nu mai tace, ci face, vocea ei e sparta si enervanta, mai ales venind de la un personaj cu care , schioapa-schioapa, de bine de rau ai inceput sa simpatizezi pana atunci.
Cateva personaje bine construite din cateva linii ( se vede claaaar formatia USC a scenaristului, i reckon… si cum a urmarit el cuminte cumintel 3-act structure-ul; efectiv mi-a aparut un zambet de’a curmezisul fetei cand am vazut ca tipa ia hotararea AIA importanta la fix la minutul 70 din 90 . excelent timing 😉 ), si juste: esp. parintii. Nu si profii, care sunt cliseati vai mama lor. Proful de Art era de neprivit. Btw, wtf hppens cu profa paroasa de literatura engleza de devine asa o sweetheart brusc pe la jumatea filmului? din cate am inteles eu, tipa s-a futut de valentine’s si datorita acestui lucru viata ei si-a schimbat cursul?? Ma depaseste.
Imaginea e foarte faina, in stilul tuturor filmelor low-cost low-profile americane, nu europene (au si ele macar calitatea asta, de ce sa nu recunoastem…) si creeaza compozitii foarte picturale, care amintesc uneori de o corcitura Sofia Coppola meets Sam Mendes din American Beauty. Pe de alta parte, tema coming-to-terms-ului si urmarirea aceluiasi personaj , cu atata concentrare, il face mult mai apropiat de ceva gen “Winter Passing” (ala cu Zooey Deschanel), decat de “Saved!” sau “A Ghost World” cu care se aseamana in ceea ce priveste mediul descris.
Bottom line – un film bun de dat lu’sor-mea sa se uite. Avand 15 ani, o sa relationeze mult mai bine cu mannerismele personajelor, iar povestea nu i se va parea prea deja-vu, ca nu e nici asa de streetwise incat sa auda astfel de povesti toata ziua, nici atat de film-wise incat sa fi depasit cu mult faza “Girl, Interrupted”-with-a-twist. Deci un film pe care orice prof cu bun simt l-ar pune la ora de dirigentie si care nu poate face decat bine, la nivel mediu-social, ca o confirmare a faptului ca “da, cu putina vointa se iese si din rahaturi psihice gen trauma post-viol”. Ca nu asa stau lucrurile de fapt…well, asta se vede din pkate doar in spatele usilor inchise. Ma gandesc cat de diferite sunt Melinda si Lilja…. cat de diferite sunt sensibilitatile “in context” a 2 oameni cu culturi diferite ca regizorii celor 2 filme. nu vbim de calitatea estetica… doar de trama in sine….

duminica dimineata cu ganduri destul de optimiste apropo de repetitia de azi. ieri, reptitie dupa o saptamana intreaga in care nu ne-am vazut deloc. ieri s-a lucrat strans si binisor, dar iar n-am reusit sa repet finalul. lucrat cu Cristina la proiectii. stabilite datele de 19 si 20 dec ptr prezentare. Balint cu spor la lucru dupa mult timp si observatiile haioase ale Cristinei apropo de asta – “Mr.Bean combinat cu Araki-the-photographer”. Alexandra in forma din cauza disperarii cauzate de Noaptea Furtunoasa, banuiesc. [in seara asta de la ora 6, premiera la UNATC cu licenta de actorie “D’ale carnavalului…” . inchid paranteza]. oameni de care m-am atasat mult. dureaza prea mult – e peste 1h si un sfert , cu visuals cu tot. sa vedem. si sunt si momente multe de balmajeala crunta si lipsa de concentrare in ce au de jucat. textul si-a cam pierdut sensul – de asta ma tem – si a devenit un suport de replici si un nume pe afis.

si da, sunt in vrie inclusiv din cauza inregistrarilor fara permisiune pe care le fac si cu care il aprovizionez pe J. (dandy-ul a capatat un nume saptamana asta, datorita bunei purtari – sunat, iesit la masa, savoir-faire-semi-cavaleresc etc- de care da dovada, oh, atat de hilar, dupa ce i l-am barfit Nenumitului). trying to make up for it. momentan merge, ma simt flatata si il ajut la documentarea pe care o face pentru CNDB, inregistrand clandestin conversatii, fosnaieli etc dar macar stiu ca nu se poate repeta greseala mea de a topai in patul lui ever again, asa ca ma amuz sa cer (fara sa mai fie nevoie sa scot o vorba) un tratament de printesa – de care de fapt ma doare undeva, iar el sa se grabeasca sa mi-l ofere, ptr ca altfel ii ies vorbe ca e CHIAR mai prost crescut si mai muieratic decat Nenumitul. ma simt ca Colette sau vreo pipita intello a la Mihail Sebastian meets Carrie din SexInTheCity, care tese intrigi si barfe, nosaint.jpg dar ma amuza. e timp de Heidegger ( sau mai degraba, de Hannah Arendt, ca tot pe partea asta a baricadei raman), mai tarziu.

iar poza nu e a mea, am gasit-o pe blogul unei fotografe putin cam artsy-fartsy, dar ideea mi s-o parut draguta.

trash yéyé si alti demoni, in mertzanul poetic al unui cantautor damnat

nu eu am fost prima care a folosit expresia asta, dar, sincer vbind, nu gasesc alta mai buna : sunt pe cale sa fac supradoza de atata Benjamin Biolay ingurgitat cu toate simturile la panda in seara asta, si sper, sincer sper ca efectul oboselii charnelle a muzicii acesteia sa se adauge oboselii prozaice de alergat toata ziulica in ploaie si noroi pe la depozitele in aer liber de pe Soseaua Fundeni cautand – culmea – sipci de lemn uscat…. in asa fel incat foarte, foarte repede sa cad intr-un somn binemeritat dupa insomnia-gigant de azi-noapte.
chiar nu as fi crezut ca espresso ul ristretto repet ristretto comandat mai mult din obisnuinta si nu din reala nevoie p la 10 seara, de la Cremcaffe, poate sa ma tina toata noaptea treaza, in ciuda vointei mele. au urmat 2 ensuing details de care nu m-as fi crezut capabila :
– aprinderea de lumanari parfumate in camera dupa luni de zile, (din fericire) nu spre placerea desfraului 🙂 , ci spre a nu-l trezi pe Puiu prin invartirea comutatorului becului de 60. si de ce aveam eu nevoie de lumina??
– pentru a citi cu sufletul la gura si uitand pana si sa fumez in-timp-ce, mai mult de 150pg din Jurnalul lui Palahniuk (si da, efectul cartii acesteia e cu totul altul daca apuci sa citesti mai mult de 30pg intre 2 sandvisuri ) si sa memorizez reproducerile dintr-un album intreg de Graphic Design din anii ’60 incoace, poate poate o sa adorm. pana si pe acoperis am iesit. in van. tot a trebuit sa astept sa se faca 6-7 dimineata , ora regulamentara a metabolismului meu de Om Nou, ca sa pot dormi 2h macar. muahahaha. 😦
anyhow, cred ca cel mai bine e pur si simplu sa ascult versurile de la “Dans la Merco Benz”, EVITAND ORICE LECTURA DE IDENTIFICARE. si poate ceva film. si poate ceva mai putina cafea.
Petite princesse
Ma beauté, ma promesse
Ma petite faiblesse
Ma plus belle histoire de fesses
Dans ma mercedes
C’est de l’espoir que je caresse
Souvenir suprême de mon plus beau problème
Dans ton abdomen, tout nouveau spécimen
Joue à la crème
C’est de l’espoir que je promène

{x4:}
Mon amour hélas
Le temps passe

Mon amour hélas

Petite princesse
C’est pas l’heure de la grand-messe
Charmante hôtesse
Qu’as-tu fait de ta jeunesse ?
Dans la Merco Benz
C’est de l’espoir que je caresse

Petite connasse
Pourquoi tu fais ta radasse
Petite pétasse
Qui montre rien en surface
Qui veut qu’on l’embrasse encore
L’embrasse encore

{x4:}
Mon amour hélas
Le temps passe

Le temps passe
Mon amour hélas
Mon amour hélas
Le temps passe

Dans la Merco Benz
dar evident ca preferata mea de la dearest BB ramane “Little Darlin’….” (vocea lui cu orchestratie peste sample-uri din varianta clasica Carter Family/Jimmie Rogers)… sau poate “Folle de toi” (cu Chiara, eh , ce vremuri).. .. sau poate “Négatif” sau poate “Voyage au bout de la rue”…. sau poate “Les cerfs volants”… sau… :P…. god, ce voce de “sinistrel blazat trist si senzual” are , daca toti conectatii mei ar avea vocea asta, as face jobul gratis pana la menopauza

We Own The Night sau despre-cum-noaptea-toate-pisicile-sunt-negre

N-a fost rau in sine socialising-ul angro de la serata de la institut, in conditiile in care eram deja sufocata de prezenta acelorasi 4 oameni in viata mea – namely actorii din Crave. doar ca imi trebuia ceva mai multa stapanire de sine.
Si, intr-un fel, faptul ca am dat cancel la intalnirea cu Mr Ticket-To-Ride, din cauze pragmatice , nu m-a scapat de tentatia seductiei , mai ales cand s-a prezentat sub forma mai multor vodka tonic din partea celui mai recherche dandy al serii, genul de tip care seamana cu 50% din cantaretii din trupe ’80s revival meets Stendhal-antiheroes meets polka-dot-shirt-policy-etcetera. Si da, evident flirtul a fost cel mai spumos pe care l-am avut de hat-hat-hat cu un tip, evident ca m-am ofuscat vazand ca danseaza mai bine ca mine, evident ca l-am socat nu o data ca sa intretin flama, evident ca palaria bunicii si outfitul meu de Mary Poppins going guerilla a avut ceva contributie. Evident ca stiam ce trebuia sa fac si totusi excitantele induse pe cale orala au castigat. Evident ca trebuia sa fug cat ma tineau picioarele dupa ce m-am ciocnit cu Nenumitul, dar n-am facut-o si abia abia am reusit sa fac sa vireze la loc dinamica relatiei in favoarea mea, dupa ce, dusa de val si de mana lui de “porc care isi asuma lipsa simtului ridicolului” sunt trasa la el acasa, din cauza unui whim care se manifesta aproape ca la Ionel Teodoreanu : “Trebuie neaparat sa ascult ACUM cu tine melodiile alea 2 de Jean Louis Murat, doar 2, si dup-aia ajungem si la I., hai “. Si dupa cele 2 melodii, am castigat – chiar am luat niste beri din frigo-ul lui si ne-am dus la I., unde dandyul se prajea pe toate partile, fiind deja la curent cu istoricul meu cu Nenumitul 🙂 .
ma uit inapoi la felul in care am scris si imi dau seama ca suna f.snobbish, autoindulgent si kiar laudacios , dar d fapt firul evenimential e atat de umilitor, incat doar asa pot sa ma “scot”.
si asta pentru ca mi-am meritat-o din plin. stopul ar fi trebuit pus dupa ce am plecat de la I. p la 7 , dupa o zbantuiala isterica p Les Rita si nu numai. ar fi trebuit doar sa traversez strada si sa urc la mansarda. in schimb, in dulcele stil papillonant si autodistructiv al celor care isi fut singuri tripul fain, m-am trezit p undeva p la Piata Iancului dup-amiaza. un sforait ritmic si o fata congestionata mahmura, de tip divortat cu behavior de divortat,care isi arata varsta de 27 spre 28 spre 30 si insensibila la dulcegariile mele de fata trezita, un tricou I love NY care nu a stat prea mult p mine, un soare de duminica-altora-si-nu-a-mea, cosurile de pe barbie tot acolo, si in bucatarie, o carte de Marguerite Duras deschisa cu cotorul in sus pe masa, un bilet de tren Valence Ville-Lyon Saint Exupery de acum 4 zile, un dus si un demachiant straine, hainele mele acum al naibii de stridente la lumina zilei, un mormait in loc de pa si o usa pe care a trebuit sa o descui singura ca sa ies. si era totusi acelasi individ cu care aberaseram despre Arcade Fire si Gianina Carburaniu not so long ago. e clar, tre’sa-mi fac o pancarta cu “No French, no cry”. Eh, ben, c est comme ca……

tip of the day: in loc de un sms de mersi de la un one-night-stand care parea ca te apreciaza mai mult decat visai, inainte sa te futa, conteaza mai mult pe sms-ul de exprimare a bucuriei revederii de la un ex pe care l-ai insultat si snobat in cunostinta de cauza,toata seara precedenta. de parca as mai fi avut nevoie de vreo confirmare a faptului ca esti interesanta doar cand te refuzi. Cresida, totally!!!

P.S. am aflat corespondentul termenului de cocalar in argoul francez actual – courtesy al unui conectat de la job (culmea!) – “Tectonik” , mai ales apropo de vestimentatie cocalara…. fara sa imi dau seama de provenienta termenului, m-am amuzat copios. end of story.

She leads a lonely life/ She leads a lonely life….

ei bine cu superhitul Baywatch-in-depresie aforementioned (AceOfBase 😛 ), in varianta sa remixata de niste pusti punkoizi, in castile din urechi, am un moment de fulguranta azi-dimineata pe la 8.30 tocmai debarcata in piata romana din universul sumbru si inter-laced 🙂 al jobului … ma trezesc mergand pe strada luminata oblic de soarele-foarte-sssspecial care rasare de ziua nationala . ma gandesc ca poate n-ar fi rau, daca tot am facut noapte alba, sa stau la parada, in ideea ca multi barbati in uniforma vor spala (macar la nivel vizual) imaginea a multi barbati facand laba care persista, ca un monstru colectiv, pe retina mea, minute in sir dupa ce am iesit din tura. ca ideea mea despre masculinul demn, retinut, siguranta de sine rasata si cu influente saxone accentuate, ideea mea despre idealul masculin se va ridica din noroi si va luci alaturi de tricolor, chipie si sabii stralucitoare 🙂 slabe sanse, mi-am luat o merdenea instead si d la un chiosc Time Out-ul de saptamana asta. si da, am verificat. Nenumitul sta binemersi (asa cum fusesem anuntata) ca tanar boem, expat, putin incruntat si offbeat pe una din paginile glossy si sub poza lui e o mini biografie apetisanta. zambesc amar in timp ce ma ciocnesc de un trecator, ptr ca in acelasi timp merg p trotuar, musc din merdenea, trag din tigara, ma holbez in revista si dau replay rapid la toate amintirile incriminatoare pe care le stiu despre acest jeunehomme cosmetizat. si o tura rapida de adrenalina dinaia de ambitie si ciuda imi zice ca daca el poate, atunci si eu pot, si brusc arunc chistoc, coaja de merdenea, revista si ma cuibaresc la cald in autobuz, cu soarele fix in ochi, cu doua cosuri iesite brusc pe barbie si cu un chef nebun de repetitii. dar mai e pana diseara.
si iaca – nu am facut deloc asa cum imi propusesem, cu alte cuvinte nu am reusit sa-mi iau desuurile fantastice de la I.D.Sarrieri ptr a petrece o..hm… dimineata… dupa-masa… in fine, ziulica torida cu “mr.TicketToRide”, asa k am anulat date-ul si in loc de a-mi urmari interesul fizic, alerg cu limba scoasa dupa cel mental. mda. as usual. mda. si da, probabil ca si azi voi avea parte de glumitele unor barmani natangi cand o sa beau suta de finlandia intre un drum si altul, de frig “Vreo suparare, ceva, papusa?” “A, da ce’de cifre! ce tot calculezi acolo?” (viteza cu care o sa zbori daca imi mai sufli in ceafa). si panica de a nu da peste the wrong people pe strada, la 3 secunde dupa ce am lasat garda jos, vorba vine.
dar exista si lucrusoare minunate – citesc din corespondenta si insemnarile lui Paul Klee, parul imi sta frumos azi, sunt la ai mei (desi tre’sa o conving pe mama sa inceteze sa ma bata la cap cu genialitatea penalilor stil Mircea Badea, Supernanny, Dan Diaconescu 😦 etc) refacandu-mi provizia de pulovere, si ma simt destul de spre foarte plina de idei ptr scoala.
si inca o data ( a cata?) ma intreb de ce nu am dat la mateinfo la liceu, de ce nu ma duc sa vad si eu cum e in Dragonul Rosu/Europa, si de ce nu tin regim. Mylene Farmer si un trip , anyone? 😉

in spatele cearcanelor umbla vinisoarele rosii

nu stiu, e de bine, e de rau, e chestie de feng-shui ratat sau de karma sincopata, dar realmente nu reusesc sa inteleg incontro ma indrept. nu e vba de vreo senzatie de mal-de-vivre sau de bovarism prost-temperat, pur si simplu nu imi dau seama de directia in care se indreapta lucrurile. simt foarte pregnant ca se apropie o rascruce, ceva, dar ma depasesc circumstantele si nu pot nici s-o ard profetic, la modul “se apropie iluminarea si iesirea din pestera necunoasterii” bla. in fine, ce sa mai, e 5 jumate dimineata, sunt tot la job, si nu prea exista lucruri sympa care sa-mi creasca tonusul. nu are rost sa continuu forajul tip “dear diary, you’re the only one who gets me”, ca n-are rost. sunt multi care inteleg, dar nu mana lor protectoare ma va scoate din rahat….
in rest, recently seen : “Gangster No.1” – whoaaaaaaaauuuuu!!!!!! Paul Bettany miam miam delir ultraviolent magnetizant incredibil de amalgamat stilistic siiiiiiii ladies and gentlemen Malcolm McDowell , cu alte cuvinte Alex din Portocala la 60 de ani si nepotul lui cu alura de Edvard Munch-meets-Tarantino-meets-cockney stylishness…… aaaaaah ce clasa e filmul asta…. cu toate ca povestea e usurica.. eram in awe aseara, ma plimbam prin camera intre secvente, asteptand sa scada palpitatiile provocate de razorsharp dialogue si de vibe-ul ametitor de masculinitate.
si in dupa-masa asta, “Gosford Park”, revazut si salivat apropo de savoir faire-ul regretatului Altman, de precizia detaliului, de justetea caracterizarii personajelor, de documentare, de impletirea excelenta a planurilor si actoria!!! frate, Helen Mirren si Ellen Atkins si Maggie Smith si Emily Watson si Alan Bates si Derek Jacobi si Clive Owen, si Kristin Scott Thomas (ei bine, da, pana si ea joaca bine aici…) si si si o groaza din actorii aia pe care ii tot vezi in filmele bune, niciodata pe afis, intotdeauna in roluri secundare, kiar episodice, pe care le fac excelent si tocmai de-aia nu-i distingi de restul filmului si nu-ti amintesti niciodata cum ii cheama 🙂 in orice caz, my favourite Altman in afara de The Player si de Mash
si da, Jurnalul lui Palahniuk mere destul de greu, ptr ca intre timp tre’sa rezolv n-spe mii de ghinioane si rahaturi organizatorice, si cum prind ceva timp liber, in loc sa stau cu cartea-n brate (care carte apropo e mult prea sordid-gloomy ptr ce am eu nevoie acum) prefer sa trag un pui de somn – nu de frumusete, ci de supravietuire.
sper ca va veni si vremea a ceea ce cheama “luxe, calme et volupte” si a carui savoare am uitat-o de cand cu bonurile de masa frugala, cafeaua la dozator, intre un stres si altul, si orele de rutina.