in spatele cearcanelor umbla vinisoarele rosii

nu stiu, e de bine, e de rau, e chestie de feng-shui ratat sau de karma sincopata, dar realmente nu reusesc sa inteleg incontro ma indrept. nu e vba de vreo senzatie de mal-de-vivre sau de bovarism prost-temperat, pur si simplu nu imi dau seama de directia in care se indreapta lucrurile. simt foarte pregnant ca se apropie o rascruce, ceva, dar ma depasesc circumstantele si nu pot nici s-o ard profetic, la modul “se apropie iluminarea si iesirea din pestera necunoasterii” bla. in fine, ce sa mai, e 5 jumate dimineata, sunt tot la job, si nu prea exista lucruri sympa care sa-mi creasca tonusul. nu are rost sa continuu forajul tip “dear diary, you’re the only one who gets me”, ca n-are rost. sunt multi care inteleg, dar nu mana lor protectoare ma va scoate din rahat….
in rest, recently seen : “Gangster No.1” – whoaaaaaaaauuuuu!!!!!! Paul Bettany miam miam delir ultraviolent magnetizant incredibil de amalgamat stilistic siiiiiiii ladies and gentlemen Malcolm McDowell , cu alte cuvinte Alex din Portocala la 60 de ani si nepotul lui cu alura de Edvard Munch-meets-Tarantino-meets-cockney stylishness…… aaaaaah ce clasa e filmul asta…. cu toate ca povestea e usurica.. eram in awe aseara, ma plimbam prin camera intre secvente, asteptand sa scada palpitatiile provocate de razorsharp dialogue si de vibe-ul ametitor de masculinitate.
si in dupa-masa asta, “Gosford Park”, revazut si salivat apropo de savoir faire-ul regretatului Altman, de precizia detaliului, de justetea caracterizarii personajelor, de documentare, de impletirea excelenta a planurilor si actoria!!! frate, Helen Mirren si Ellen Atkins si Maggie Smith si Emily Watson si Alan Bates si Derek Jacobi si Clive Owen, si Kristin Scott Thomas (ei bine, da, pana si ea joaca bine aici…) si si si o groaza din actorii aia pe care ii tot vezi in filmele bune, niciodata pe afis, intotdeauna in roluri secundare, kiar episodice, pe care le fac excelent si tocmai de-aia nu-i distingi de restul filmului si nu-ti amintesti niciodata cum ii cheama🙂 in orice caz, my favourite Altman in afara de The Player si de Mash
si da, Jurnalul lui Palahniuk mere destul de greu, ptr ca intre timp tre’sa rezolv n-spe mii de ghinioane si rahaturi organizatorice, si cum prind ceva timp liber, in loc sa stau cu cartea-n brate (care carte apropo e mult prea sordid-gloomy ptr ce am eu nevoie acum) prefer sa trag un pui de somn – nu de frumusete, ci de supravietuire.
sper ca va veni si vremea a ceea ce cheama “luxe, calme et volupte” si a carui savoare am uitat-o de cand cu bonurile de masa frugala, cafeaua la dozator, intre un stres si altul, si orele de rutina.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: