block (all possibly creative) Notes!

ochi care dor. ciocolata milka cu mere si scortisoara. cheap flights cu blue si wizz la paris. martie. 26. combinatii. satsfacatoare. nesatisfacatoare. sex cu T. pozele lui radoi de la paris. pozele lui jbiri de la performance-ul de la paris. sex cu T. ana la paris. acum. vbim pe meebo, scurt si la (nici un) obiect. vase nespalate in dus. carte- “Mizeria”. joburi dubioase. cautari dubioase de joburi dubioase. sex cu T. acetona scursa si evaporata totodata in geanta. teste debile pe facebook si invitatii – tot pe facebook – la evenimente care nu ma intereseaza. si mai multe teste de personalitate pe facebook : varsta mea reala => 23 ani, accentul meu american => Northern, boala mentala secreta de care sufar => bipolaritate, tara care ma reprezinta => India. pf. cautari imagini Francesca Woodman, Sophie Calle. hai sa zicem ca si Cindy Sherman. sex cu T. glezne umflate. 3 programari una dupa alta maine. dupa repetitii. in ordinea asta. psihologie. ginecologie. EKG. Eastern Promises cu alta companie alaturi. Burn After Reading cu canicucafeaincawarm aduse de acasa vizavi la Studio. Nouvel Observateur. numar dossier special despre criza planetara care obliga la un keynesianism deloc inovativ. dor de un aparat foto. oja galbena. oja inutila maine cand va trebui sa o spal pe cap pe mama. indolenta lui. imposibil de combatut pentru ca e complet justificata. navel-gazing la propriu. cautari imagini din montari anterioare “Norway. Today”. teme nefacute la mai multe capitole. dor de Body Song. si complet aiurea dor si de Body Shop. tentatia verzisorilor bate sinsitra iar la usa. ochelari de vedere din nou in curand. infatisare la tribunal poimaine. totul sex. totul sec in afara de sex cu T. cercei de culoarea verzei, piele iritata de la frig. frustrarea si expectativa de a-l vedea pe Zsolt in Richard. senzatia de Drifting Away. cu litere mari. disutii despre iubirea conditionata cu lexi. timp pentru Virginica Lupu again? si tocma cand ’tis the season to be jolly?? muahhahaa- ha-ha. ha-ha. ha-ha. as the song goes.

maturatortul si orgastmul

sau “cocosfarcul” si “conopizda”… sau oricare alta din combinatiile tembele pe care le inventam impreuna cu mr T
asadeci acu fix un an reinvia mica mea viata sexuala, dupa abstinenta post-B. , flirturi inconsistente si peripetii in lumea macrobiotica si insalubra a sex-datingului, reinvia cum spuneam datorita unui dandy fitzos de la care am ramas cu un friend pe facebook si un documentar facut impreuna pe ArteRadio, si iacatamas acu, inflorinda si epanouie , nu atat datorita relatiei realmente STABILE asa cum poate numai un stafilococ sau un reumatism sa fie stabile, ci mai ales faptului ca alesul meu este fantastic la pat punct
iar teribila constiinta a satisfactiei si plenitudinii corporale aduce un zambet tamp si mistificator, mici coincidente stil telepatie, paranormal si comunicare extra-senzoriala de care nu ma mai credeam capabila. si mai ales, inscrise cu neon si design recherche sunt cuvinte precum incredere, dorinta, caldura, prietenie, micul/marele miracol al gasirii unui celuilalt care este tot atat de complex si complicat ca si subsemnata, dar care, culmea, face ca lucrurile sa para incredibil de tari, de simple, si de aproape …. cam ca si romanul omonim..
superflue si cretinutze par prin comparatie povestile erotice romanesti cu care m-am cadorisit , si sterse angoasele tarzii din nopti de vara.
pe de alta parte stiu ca periculos de aproape se afla constituirea unui clan in doi, care sa ne si ma ingroape. si nu stiu inca daca e simpla paranoia sau nu. cert e ca exista din ce in ce mai multe inside jokes pentru care “three is a crowd”, dar asta nu face momentan decat sa ma entuziasmeze. la fel de mult ca discutiile, raidurile la supermarket, filmele melo sau action-packed la care ne uitam pe videoproiector sau lipiti de monitor(t), de frisoanele de frig sau nu numai, de gelurile de dus pe care ni le recunoastem unul pe corpul celuilalt, de sesiunile de gadilat, de planurile, Parisul din mintea noastra si apartamentul din Essex, zbantuiala lui privata s.a.m.d.intr-un carusel de mici fericiri de nepovestit caci ar fi netraite decat de mine, si neinregistrabile caci ar fi insuficient de veridic redate.
cam asa. bine. e bine.

elegantly wasted. petrecere de casa noua. cu bacardi si scoici, la 5.30 a.m. cu T

as vrea foarte tare sa cred ca este cel mai bun lucru care putea sa se intample.
plecarea din mansarda.
to build a home…
incerc sa fac asta acum cu tudor. la tudor. inconjurata de inima lui copilaroasa si generoasa si entuziasta.
cu frica de stopul brusc, care acum ar insemna si moving out.
as vrea sa cred ca asa e bine si ca hainele mele stau cel mai bine amestecate cu ale lui in stander sau in dulap, la fel si cartile noastre, obiectele, farfuriile, periutele de dinti alaturate sau animalutele modelate.
to build a…
si deja mi-e drag si de neinlocuit.
inca o ora si jumatate pana cand merg acasa la el, numar orele care imi raman cand sunt la munca, e bizar si e bine, si sunt in acelasi timp profitoare pentru ca ma folosesc de el in toate sensurile si vulnerabila pentru ca ma deschid lui in toate sensurile, si mi e usor si mi e dulce si acrisor sa fiu eu necosmetizata, ne-geniala sau seducatoare in fata lui, a plain girl in hanorac, cu o sticla de apa fierbinte lipita de burta, care are dureri de spate si PMS, bea ciocolata calda, se uita la Hannibal, spala vase si peroreaza despre Richard al III-lea. In timp ce zambetul lui si ochii lui (cica cel drept mai mare decat cel stang.. aiurea) si degetele lui tremura-mangaietoare se cuibaresc acolo unde vreau sa fie. pisus. al meu.
the cinematic orchestra – to build a home

Who’s gonna be a bad girl then? ….a…aaa… nu azi… nununu

in statie la 300, la romana. doua fete, dintre care una montagnarda si una office ajung in statie impreuna. dupa juma de minut aproximativ, cea montagnarda se uita in dreapta, se uita in stanga si se aseaza direct pe bordura trotuarului,
la 2 cm de asfaltul soselei. cea office ezita, apoi scoate un caiet, il aseaza cu coperta in sus pe trotuar, si se lasa in jos, langa cealalta. cele doua privesc drept in fata, rondul cu neoane, bannere, masini, aburul zilei de vara,
cladiri si deodata cea montagnarda se apleaca si o saruta scurt pe cealalta dupa ureche. apoi continua sa priveasca ambele fix inainte, una langa alta. le privesc – blonda si bruneta, pe bordura trotuarului, atat de expuse si atat de relaxate, in timp ce

mana imi tremura, tinand tigara intre degete, de la palpitatiile provocate de espresso-ul abia baut. si nu de al n-spelea controlor pe care il fentez de ceva timp incoace, desi acesta de astazi ar fi fost primul (si probabil ultimul) pe
care chiar l-as fi scos la o cafea. ca sa-i arat abonamentul🙂
infernul este un tabel in excel, cu toate agentiile de turism din franta, chiar si cele cu sediul in garajul lu’nea Abdulache . un tabel cu tur operatori, agentii, producatori, firme de transporturi, si un excel care la circa zece secunde iti fute o eroare pe care nu o poti evita si cu care esti sigur ca te vei intalni
peste inca 10 secunde. infernul este a fi operator de introducere de date, cand tu ai fost obisnuit cu videochat-ul-cel-de-toate-zilele. infernul are si bonus – colege bronzate turuind despre plaja Kudos (huh?) credite de nevoi (multe) personale si
iubiti cu care se cunosc pe haifaiv, se cearta pe skaip si se impaca pe mibo (mda, mda, been there too, dar asta nu justifica tortura) – si colegi ageamii care urla cand joaca conquiztador pe noile lor macbookuri. muie. mie.
seara la Ioana Petre cu parada modei in haine outrageously vintage si minunat de excentrice, cu inghetata nepermis de buna, cu Cassavetes – oprit la jumate caci prea somn pe fetili culturizati, cu vin, chicoteala si numar de stand up a la Ioana in cinstea
“cortinei de cuvinte tainice” . hah. si a eternului puncte-puncte-Redbull-Cola-puncte-puncte-sunt-genial. hah. trezit langa dana, gandindu-ma cat de pacat ar fi chiar sa fie gay cel pe care Dana si-l doreste in perioada asta sa se trezeasca langa ea. de cand cu biblia body language-ului pentru prostalai
pe care o car dupa mine peste tot, ca wishful thinking, ma tot gandesc ca ar fi o eroare din parte-mi sa pun vreodata piciorul intr-o tara nordica, si ca in schimb, cu pedigree-ul si behavior-ul meu, am sanse ca semnalizator pe piste de aeroporturi. sau ca alungator-profesionist-de-tantari-cu-pliciul.
stewardeza tot e out of my league. Batman si Fatih Akin cu sor’mea, intr-o incercare disperata de a coaliza cu ea. rezultate sub asteptari. in schimb Batman peste asteptari si Auf der anderen Seite, sub Gegen die Wand. panica financiara. stagnare consternata in raport cu
acest “mating season” prezent peste tot in jurul meu. lumea se combina, se imbina, si eu ma gandesc serios sa merg singura-singurica la Massive Attack. cand cea mai mare descoperire pe care o faci in ultimele doua saptamani este o noua marca de cereale din taratze de grau, e ceva in neregula pe acolo.
nu mult, dar notabil. in conditiile astea, putin Bergman nu strica, mai ales ca ultima oara cand am revazut Sonata Toamnei am sforait glorios langa mama dupa vreo ora si ceva. ei da- paralelismul perfect – eu si mama, mult mai impacate dormitand coasta-langa-coasta , decat vor fi vreodata Ingrid Bergman si Ullman
in rolurile lor de mama-existentiala/fiica-existentiala. jill tracy, zbigniew preisner si the national. spre deliciul furioasei triste din mine, bagata la zdupul freudian al refularii si uitata acolo demult. sante.

resuscitare (zanocin si ciproquin, thanks!)

dupa aproape o saptamana de izolare, multa muzica noua trimisa de oameni care ma vor sanatoasa, si repede, vreo douazeci de filme (re)vazute, restrictii alimentare care m-au facut sa pretuiesc enorm magia echilibrului sistemului digestiv🙂 si ciuda de a nu putea face parte din tagma fetelor cazute pe jos de betie, sambata seara, in expirat (oh, the good old times), dupa somn pe felii, reverie, planuri de viitor, long distance calls la care nu ma asteptam, dupa prezenta unor anumite fete-zane in zilele mele secluded, si dupa asumarea maririi circumferintei curului meu de atat stat si nefacut nimic, simt ca mi-am facut scut nichelat si tunat si patinat deja impotriva asteniei de primavara.
e probabil o euforie aproape self-induced, dar am acelasi entuziasm ca Irina din 3S la venirea primaverii, aceleasi harnice concepte pentru o viata mai buna si mai putin plangacioasa si mai putin dependenta emotional – mai ales, de oameni care nu apreciaza compania mea, asa buna-rea cum e ea, acelasi zambet de incurajare in momentul in care brusc decelez o posibila bresa in ne’er-do-well-ismul de care ma inconjor cam 300 zile pe an. restul fiind cele cu soare, emotie, si curaj. restul fiind cele in care sunt invitata la film, din pura prietenie si fara interese meschine ca backbone al intalnirii. cele in care nu ma deranjeaza sa dau sau sa primesc flori. cele in care in care fac curat, inclusiv in debris-ul de deja-vu si deja-vecu. cele in care aleg sa ies din casa fara sa ma mai astept la nimic ostil. cele in care citesc cu inima deschisa si fara ochelari de soare, pe o banca, in parc. cele in care nu vanez nimic. cele in care nu uit sa ma uit in sus, fie si prosteste. cele care ma apropie de toate fostele mele perioade de descoperiri si acumulari. cele in care un film comercial rusesc teenage-feelgood ca “Piter Fm” si o comedie anglo-indiana ca “Guru” nu ma scarbesc si nu ma fac sa pufai knowingly, ci ma binedispun.
cele in care nu pazesc , nici nu ma ascund de telefon. cele in care imi imaginez ca intr-o buna zi, voi avea o casa, cu ferestre pe colt, si cu tavan inalt, si cu stucaturi false cu ingerasi, cu un pat cu tablie de fier forjat de care sa ma agat cand e cazul, cu kilimuri colorate pe jos si cu aceleasi desene peste tot pe care le visez atunci cand visez ca sunt la capatul lumii, langa capul Horn. cele in care ascult Francoise Hardy, Marie Laforet, Jane Birkin, Juliette Greco si nici nu e nevoie sa pozez in vreo reincarnare a lor. cele in care imi astept prietenele la ceai la cotroceni, la adapost de vantul sec si primavaratic de afara, citind din “Michelangelo Electric” la lumina lumanarii si rontaind turta dulce. in care stabilesc date si intalniri prin europa cu oameni de care mi-e dor si cum cautam fiecare, din coltisorul nostru, variante de cheap low-cost flights pentru a face posibil acest lucru. cele in care teatrul nu mai e o incrancenare, ci o optiune light-hearted si ludica, fara balansul feroce al aprecierii/exigentei. cele in care ma aplec si o sarut brusc pe mama pe obraz, dupa ce am facut-o “baba”, jumatate in gluma si jumatate in serios. cele in care pun punct si nu puncte-puncte. cele in care am unghiile curate, si mai ales, fara pete din lipsa de calciu.
ei bine, da, pe langa corvezi organizatorice, bancare, administrative, medicale, etc, azi este o zi minunata. si abia astept sa vad oameni citind in metrou, cupluri sarutandu-se pe trotuare, copii zambind in autobuze, cocalari scapand mobilele lor hype pe jos, oameni stand pe balcoanele institutiilor la care lucreaza, la un coffee break si tigara pufaita (fie ea si slim) cu lacomia lipsei de timp si a responsabilitatii pe care o incumba tinuta lor office impecabila.
joan_baez_bob_dylan.jpg ei da, pe ei ii ascult acum, in plin daydream, just before i storm out
si revad, dupa mult timp in care nu am mai aruncat ochii pe colajul de pe usa, una din insemnari : “Le paradis de ma maison, c’est trois minutes, aller-retour”.

…. poze din visualul cu Cosmarul din Crave….

03_2980.jpgimg_3085__unt-copy.jpgimg_3077__alex-copy.jpgimg_3128-copy.jpgimg_3110.jpgimg_3092-copy.jpg

sunt doar cateva… oricum tre’ lucrat o gramada la ele pe serii…

“primesti mesaje contradictorii pentru ca am sentimente contradictorii”

hai sa spunem ca e creditul tipei din “Speak” (productie showtime independent films pentru televiziune, 2004, a se citi film de Sundance, despre “micul adevar” al clasei de mijloc americane si progeniturile lor) ca isi petrece aproape tot screen time-ul ei tacand si jucand din fata-i blank. Initial m-a secat faptul ca e inca una din fetiscanele alea care joaca tipe avand cearcanele vizibil desenate si parul vizibil neingrijit, pentru ca la final, dupa un character development pentru sugaci sa stea mata-n coada de cate reinforcement de situatie mi-a bagat in ochi, gagica sa iasa din cocon si sa se imbrace mai cocalar decat in tot filmul, cu blush corai in obraji, in timp ce vocea din off – a ei , desigur – zice ceva coming-of-age-smart , in stilul “and up to this day i kept it in my heart” sau “but this time the tree did grow branches” sau pula mea, iar gagica fosta weirdo, acum reintegrata in comunitate si in perfect acord (acord iluminat, evident) cu parintii neiubitori, morala iudeo-crestina, violul din prom night, faptul ca e grasa liceului, mediile corporatiste, aventura boyfriendului imberb cu vecina adulterina, cataratul pe scara mall-ului a se citi scara sociala etc etc etc., dispare in ceata fade out-ului, in pasul strengarului. si INTOTDEAUNA PE O POTECA, poteca vietii get it? Cu alte cuvinte, lupta si vei invinge. Urla de cateva ori in dulap – cum face fata din “Speak” – si dupa luni de mutenie si depresie (in care a trebuit mUSAi sa lesini cand sa diseci o broasca in laborator si sa fii bullied de toata pafaristele liceului) – vei fi in sfarsit o amazoana, cum ziceam, cu blush in urechi si parul pieptanat frumos, care depaseste violul de vara trecuta si speaks up her rights (why? which rights?). Ziceam ca e creditul ei, pentru ca la cat de impanat de clisee “socant”-educative este filmul asta, daca alegeau o tipa mai putin interesanta ca fizionomie, as fi dat cu ceva in ecran. Or, pustoaica , pe numele ei Kristen Stewart, cu alura ei putin subdezvoltata, depri si aspru-poetica, e foarte ok mai tot filmul aka cand tace si nu face. In schimb, cand nu mai tace, ci face, vocea ei e sparta si enervanta, mai ales venind de la un personaj cu care , schioapa-schioapa, de bine de rau ai inceput sa simpatizezi pana atunci.
Cateva personaje bine construite din cateva linii ( se vede claaaar formatia USC a scenaristului, i reckon… si cum a urmarit el cuminte cumintel 3-act structure-ul; efectiv mi-a aparut un zambet de’a curmezisul fetei cand am vazut ca tipa ia hotararea AIA importanta la fix la minutul 70 din 90 . excelent timing😉 ), si juste: esp. parintii. Nu si profii, care sunt cliseati vai mama lor. Proful de Art era de neprivit. Btw, wtf hppens cu profa paroasa de literatura engleza de devine asa o sweetheart brusc pe la jumatea filmului? din cate am inteles eu, tipa s-a futut de valentine’s si datorita acestui lucru viata ei si-a schimbat cursul?? Ma depaseste.
Imaginea e foarte faina, in stilul tuturor filmelor low-cost low-profile americane, nu europene (au si ele macar calitatea asta, de ce sa nu recunoastem…) si creeaza compozitii foarte picturale, care amintesc uneori de o corcitura Sofia Coppola meets Sam Mendes din American Beauty. Pe de alta parte, tema coming-to-terms-ului si urmarirea aceluiasi personaj , cu atata concentrare, il face mult mai apropiat de ceva gen “Winter Passing” (ala cu Zooey Deschanel), decat de “Saved!” sau “A Ghost World” cu care se aseamana in ceea ce priveste mediul descris.
Bottom line – un film bun de dat lu’sor-mea sa se uite. Avand 15 ani, o sa relationeze mult mai bine cu mannerismele personajelor, iar povestea nu i se va parea prea deja-vu, ca nu e nici asa de streetwise incat sa auda astfel de povesti toata ziua, nici atat de film-wise incat sa fi depasit cu mult faza “Girl, Interrupted”-with-a-twist. Deci un film pe care orice prof cu bun simt l-ar pune la ora de dirigentie si care nu poate face decat bine, la nivel mediu-social, ca o confirmare a faptului ca “da, cu putina vointa se iese si din rahaturi psihice gen trauma post-viol”. Ca nu asa stau lucrurile de fapt…well, asta se vede din pkate doar in spatele usilor inchise. Ma gandesc cat de diferite sunt Melinda si Lilja…. cat de diferite sunt sensibilitatile “in context” a 2 oameni cu culturi diferite ca regizorii celor 2 filme. nu vbim de calitatea estetica… doar de trama in sine….

duminica dimineata cu ganduri destul de optimiste apropo de repetitia de azi. ieri, reptitie dupa o saptamana intreaga in care nu ne-am vazut deloc. ieri s-a lucrat strans si binisor, dar iar n-am reusit sa repet finalul. lucrat cu Cristina la proiectii. stabilite datele de 19 si 20 dec ptr prezentare. Balint cu spor la lucru dupa mult timp si observatiile haioase ale Cristinei apropo de asta – “Mr.Bean combinat cu Araki-the-photographer”. Alexandra in forma din cauza disperarii cauzate de Noaptea Furtunoasa, banuiesc. [in seara asta de la ora 6, premiera la UNATC cu licenta de actorie “D’ale carnavalului…” . inchid paranteza]. oameni de care m-am atasat mult. dureaza prea mult – e peste 1h si un sfert , cu visuals cu tot. sa vedem. si sunt si momente multe de balmajeala crunta si lipsa de concentrare in ce au de jucat. textul si-a cam pierdut sensul – de asta ma tem – si a devenit un suport de replici si un nume pe afis.

si da, sunt in vrie inclusiv din cauza inregistrarilor fara permisiune pe care le fac si cu care il aprovizionez pe J. (dandy-ul a capatat un nume saptamana asta, datorita bunei purtari – sunat, iesit la masa, savoir-faire-semi-cavaleresc etc- de care da dovada, oh, atat de hilar, dupa ce i l-am barfit Nenumitului). trying to make up for it. momentan merge, ma simt flatata si il ajut la documentarea pe care o face pentru CNDB, inregistrand clandestin conversatii, fosnaieli etc dar macar stiu ca nu se poate repeta greseala mea de a topai in patul lui ever again, asa ca ma amuz sa cer (fara sa mai fie nevoie sa scot o vorba) un tratament de printesa – de care de fapt ma doare undeva, iar el sa se grabeasca sa mi-l ofere, ptr ca altfel ii ies vorbe ca e CHIAR mai prost crescut si mai muieratic decat Nenumitul. ma simt ca Colette sau vreo pipita intello a la Mihail Sebastian meets Carrie din SexInTheCity, care tese intrigi si barfe, nosaint.jpg dar ma amuza. e timp de Heidegger ( sau mai degraba, de Hannah Arendt, ca tot pe partea asta a baricadei raman), mai tarziu.

iar poza nu e a mea, am gasit-o pe blogul unei fotografe putin cam artsy-fartsy, dar ideea mi s-o parut draguta.

Lilja 4-ever

abia m-am calmat, dupa ce am terminat de vazut “Lilja 4ever”
si pe langa furie si tristete, e si multa culpa, poate aiurea
da’oricum….
viata mea e realmente frumoasa, mai putin faptul ca in loc sa ocup partea aceasta a baricadei (pe care se aseaza Moodyson cu luciditate si hotarare, denuntand fenomenul si iubindu-si personajele totodata), ma indrept vertiginos spre cealalta. si teoretizarea nu scuza fapta.
ok ok
ok sa ne calmam
looking.jpglija4ever.jpgfriends2.jpg

trash yéyé si alti demoni, in mertzanul poetic al unui cantautor damnat

nu eu am fost prima care a folosit expresia asta, dar, sincer vbind, nu gasesc alta mai buna : sunt pe cale sa fac supradoza de atata Benjamin Biolay ingurgitat cu toate simturile la panda in seara asta, si sper, sincer sper ca efectul oboselii charnelle a muzicii acesteia sa se adauge oboselii prozaice de alergat toata ziulica in ploaie si noroi pe la depozitele in aer liber de pe Soseaua Fundeni cautand – culmea – sipci de lemn uscat…. in asa fel incat foarte, foarte repede sa cad intr-un somn binemeritat dupa insomnia-gigant de azi-noapte.
chiar nu as fi crezut ca espresso ul ristretto repet ristretto comandat mai mult din obisnuinta si nu din reala nevoie p la 10 seara, de la Cremcaffe, poate sa ma tina toata noaptea treaza, in ciuda vointei mele. au urmat 2 ensuing details de care nu m-as fi crezut capabila :
– aprinderea de lumanari parfumate in camera dupa luni de zile, (din fericire) nu spre placerea desfraului🙂 , ci spre a nu-l trezi pe Puiu prin invartirea comutatorului becului de 60. si de ce aveam eu nevoie de lumina??
– pentru a citi cu sufletul la gura si uitand pana si sa fumez in-timp-ce, mai mult de 150pg din Jurnalul lui Palahniuk (si da, efectul cartii acesteia e cu totul altul daca apuci sa citesti mai mult de 30pg intre 2 sandvisuri ) si sa memorizez reproducerile dintr-un album intreg de Graphic Design din anii ’60 incoace, poate poate o sa adorm. pana si pe acoperis am iesit. in van. tot a trebuit sa astept sa se faca 6-7 dimineata , ora regulamentara a metabolismului meu de Om Nou, ca sa pot dormi 2h macar. muahahaha.😦
anyhow, cred ca cel mai bine e pur si simplu sa ascult versurile de la “Dans la Merco Benz”, EVITAND ORICE LECTURA DE IDENTIFICARE. si poate ceva film. si poate ceva mai putina cafea.
Petite princesse
Ma beauté, ma promesse
Ma petite faiblesse
Ma plus belle histoire de fesses
Dans ma mercedes
C’est de l’espoir que je caresse
Souvenir suprême de mon plus beau problème
Dans ton abdomen, tout nouveau spécimen
Joue à la crème
C’est de l’espoir que je promène

{x4:}
Mon amour hélas
Le temps passe

Mon amour hélas

Petite princesse
C’est pas l’heure de la grand-messe
Charmante hôtesse
Qu’as-tu fait de ta jeunesse ?
Dans la Merco Benz
C’est de l’espoir que je caresse

Petite connasse
Pourquoi tu fais ta radasse
Petite pétasse
Qui montre rien en surface
Qui veut qu’on l’embrasse encore
L’embrasse encore

{x4:}
Mon amour hélas
Le temps passe

Le temps passe
Mon amour hélas
Mon amour hélas
Le temps passe

Dans la Merco Benz
dar evident ca preferata mea de la dearest BB ramane “Little Darlin’….” (vocea lui cu orchestratie peste sample-uri din varianta clasica Carter Family/Jimmie Rogers)… sau poate “Folle de toi” (cu Chiara, eh , ce vremuri).. .. sau poate “Négatif” sau poate “Voyage au bout de la rue”…. sau poate “Les cerfs volants”… sau… :P…. god, ce voce de “sinistrel blazat trist si senzual” are , daca toti conectatii mei ar avea vocea asta, as face jobul gratis pana la menopauza

We Own The Night sau despre-cum-noaptea-toate-pisicile-sunt-negre

N-a fost rau in sine socialising-ul angro de la serata de la institut, in conditiile in care eram deja sufocata de prezenta acelorasi 4 oameni in viata mea – namely actorii din Crave. doar ca imi trebuia ceva mai multa stapanire de sine.
Si, intr-un fel, faptul ca am dat cancel la intalnirea cu Mr Ticket-To-Ride, din cauze pragmatice , nu m-a scapat de tentatia seductiei , mai ales cand s-a prezentat sub forma mai multor vodka tonic din partea celui mai recherche dandy al serii, genul de tip care seamana cu 50% din cantaretii din trupe ’80s revival meets Stendhal-antiheroes meets polka-dot-shirt-policy-etcetera. Si da, evident flirtul a fost cel mai spumos pe care l-am avut de hat-hat-hat cu un tip, evident ca m-am ofuscat vazand ca danseaza mai bine ca mine, evident ca l-am socat nu o data ca sa intretin flama, evident ca palaria bunicii si outfitul meu de Mary Poppins going guerilla a avut ceva contributie. Evident ca stiam ce trebuia sa fac si totusi excitantele induse pe cale orala au castigat. Evident ca trebuia sa fug cat ma tineau picioarele dupa ce m-am ciocnit cu Nenumitul, dar n-am facut-o si abia abia am reusit sa fac sa vireze la loc dinamica relatiei in favoarea mea, dupa ce, dusa de val si de mana lui de “porc care isi asuma lipsa simtului ridicolului” sunt trasa la el acasa, din cauza unui whim care se manifesta aproape ca la Ionel Teodoreanu : “Trebuie neaparat sa ascult ACUM cu tine melodiile alea 2 de Jean Louis Murat, doar 2, si dup-aia ajungem si la I., hai “. Si dupa cele 2 melodii, am castigat – chiar am luat niste beri din frigo-ul lui si ne-am dus la I., unde dandyul se prajea pe toate partile, fiind deja la curent cu istoricul meu cu Nenumitul🙂 .
ma uit inapoi la felul in care am scris si imi dau seama ca suna f.snobbish, autoindulgent si kiar laudacios , dar d fapt firul evenimential e atat de umilitor, incat doar asa pot sa ma “scot”.
si asta pentru ca mi-am meritat-o din plin. stopul ar fi trebuit pus dupa ce am plecat de la I. p la 7 , dupa o zbantuiala isterica p Les Rita si nu numai. ar fi trebuit doar sa traversez strada si sa urc la mansarda. in schimb, in dulcele stil papillonant si autodistructiv al celor care isi fut singuri tripul fain, m-am trezit p undeva p la Piata Iancului dup-amiaza. un sforait ritmic si o fata congestionata mahmura, de tip divortat cu behavior de divortat,care isi arata varsta de 27 spre 28 spre 30 si insensibila la dulcegariile mele de fata trezita, un tricou I love NY care nu a stat prea mult p mine, un soare de duminica-altora-si-nu-a-mea, cosurile de pe barbie tot acolo, si in bucatarie, o carte de Marguerite Duras deschisa cu cotorul in sus pe masa, un bilet de tren Valence Ville-Lyon Saint Exupery de acum 4 zile, un dus si un demachiant straine, hainele mele acum al naibii de stridente la lumina zilei, un mormait in loc de pa si o usa pe care a trebuit sa o descui singura ca sa ies. si era totusi acelasi individ cu care aberaseram despre Arcade Fire si Gianina Carburaniu not so long ago. e clar, tre’sa-mi fac o pancarta cu “No French, no cry”. Eh, ben, c est comme ca……

tip of the day: in loc de un sms de mersi de la un one-night-stand care parea ca te apreciaza mai mult decat visai, inainte sa te futa, conteaza mai mult pe sms-ul de exprimare a bucuriei revederii de la un ex pe care l-ai insultat si snobat in cunostinta de cauza,toata seara precedenta. de parca as mai fi avut nevoie de vreo confirmare a faptului ca esti interesanta doar cand te refuzi. Cresida, totally!!!

P.S. am aflat corespondentul termenului de cocalar in argoul francez actual – courtesy al unui conectat de la job (culmea!) – “Tectonik” , mai ales apropo de vestimentatie cocalara…. fara sa imi dau seama de provenienta termenului, m-am amuzat copios. end of story.

« Older entries